103 cazuri noi de infectare și 20 de decese, raportate în ultimele 24 de ore. Câte decese anterioare sunt raportate azi

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) continua să raporteze o serie de decese anterioare, care nu s-au regăsit până acum în statistica oficială a deceselor cauzate de COVID-19, din cauza erorilor de raportare.

Astfel, azi sunt raportate 150 de decese (86 bărbați și 64 femei), din care doar 20 s-au înregistrat în ultimele 24 de ore. Celelalte 130 de decese sunt anterioare, respectiv: 37 de decese s-au produs în noiembrie 2020, 30 în decembrie 2020, 5 în ianuarie 2021, 11 în februarie 2021, 32 în martie 2021 și 15 în aprilie 2021, în județele Argeș, Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Gorj, Iași, Sibiu, Timiș și Vâlcea.

Din totalul de 150 de decese raportate azi, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 de ani, 11 la categoria 50-59 de ani, 35 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

143 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 7 pacienți nu au prezentat comorbidități.

În ceea ce privește noile cazuri de îmbolnăvire, la nivel național s-au înregistrat în ultimele 24 de ore 103 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV2. Pentru depistarea noilor cazuri s-au făcut 19.066 de teste RT-PCR și 11.173 de teste rapide antigenice.

În acest moment, în spitale mai sunt 1.271 bolnavi COVID-19 internați, din care 255 sunt la ATI. 

Categorii: Alertă: coronavirus, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea