Ce trebuie să știm despre vaccinarea copiilor. Când e momentul potrivit, unde există contraindicații

România este prima țară din Uniunea Europeană care a început deja vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, după ce vaccinul Pfizer a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului pentru a fi folosit și la această categorie de vârstă. Din prima zi, câteva sute de copii din această categorie au fost vaccinați.

Specialiștii le transmit părinților, care trebuie neapărat să-i însoțească pe cei mici la vaccinare, să acorde o atenție sporită în anumite situații. În primul rând, vaccinarea anti-COVID nu trebuie făcută decât dacă adolescentul are cel puțin o lună de la un alt vaccin.

Ca  regulă de bază în vaccinare este obligatoriu o distanţă minimă de o lună între două vaccinuri diferite, pe modele diferite, pe acţiune diferită, pe structuri virale diferite. Rugămintea mea la părinţi este să nu facă vaccinările mai devreme de o lună, eu aş merge către 2-3 luni ca şi distanţă între ele, tocmai pentru a avea o anumită siguranţă de a nu biciui sistemul imun să genereze acei anticorpi împotriva tuturor infecţiilor dintr-o dată, desi ştim că există şi vaccinuri hexavalente, cu şase feluri diferite de subtipuri virale la care trebuie să generăm, dar totuşi, este tehnologie nouă, este un efort al corpului uman şi al sistemului imun, şi atunci ca să nu facem cumva rău din anumite puncte de vedere da, să facem vaccinarea la cel puţin o lună, dar, repet, undeva la 2-3 luni ar fi ideal Eu mi-am vaccinat fetele anti-HPV în februarie, deci acum sunt în regulă şi sunt suficient de sigură să ştiu că le pot vaccina şi împotrivaCOVID 19. Regula de bază este aceeaşi, dacă nu există co-formulare de vaccin, deci în acelaşi rapel sau în aceeaşi doză să fie mai multe subtipuri virale, atunci regula de bază este de minimum o lună pauză între ele”, a declarat pentru News.ro medicul Voichiţa Lăzureanu.

 Specialistul infecționist a vorbit și despre posibilele efecte adverse ce pot să apară, dar șli despre contraindicațiile de administrare a vaccinului.

“Ca la orice fel de vaccinare, sigur că trebuie o informare foarte exactă, în primul rând a părinţilor dar şi a copiilor, pentru că ei de fapt sunt adolescenţi, au capacitatea de înţelegere foarte mare, şi mai ales o dorinţă crescută de a se imuniza pentru a putea ieşi, pentru a putea socializa, pentru a putea feri persoanele cu probleme din jurul lor. Nici nu se pune problema de a vaccina eventualele persoane care au contraindicaţii sau cea mai mică bănuială că ar avea vreo contraindicaţie, mai ales că vaccinarea este în continuare pe proprie răspundere, este informată. Nu cred că se va merge în ritmul acela primul venit, primul servit, nu, se face consult medical, se face o anamneză, se face o informare a persoanei care va fi vaccinată, şi, doar ulterior, în cunoştinţă de cauză şi în totală acceptare a persoanei care urmează să fie vaccinată se va face.

Ei îşi doresc să scape de această povară imensă care s-a pus şi pe umerii lor, că ei sunt principalii vectori, că ei de fapt nu se îmbolnăvesc dar transmit mai departe boala, şi pun în pericol părinţii, bunicii, persoanele din imediata lor apropiere, dar da, sigur că există contraindicaţii de vaccinare, sigur că există contraindicaţii absolute care fac imposibilă în timp, dar la fel de bine sunt multe contraindicaţii temporare , orice fel de simptom al oricărei alte boli sezoniere , dacă te doare capul, dacă faci febră, dacă ai dureri musculare, dacă orice fel de simptomatologie există nu se face vaccinare, vaccinarea se face în plină stare de sănătate, şi acolo unde nu există contraindicaţii majore de vaccinare.

Din ceea ce ştim din prospect, doar reacţiile de hipersensibilitate majoră, reacţiile anafilactice sunt cu contraindicaţie absolută, în rest contraindicaţiile punctuale sigur că sunt bolile neoplazice aflate în tratament cu chimioterapie sau radioterapie, ar fi reacţiile alergice severe acolo unde există teama că ar putea să fie, şi atunci lucrurile trebuie făcute în colaborare cu medicul alergolog şi evident sub supraveghere directă şi prelungită , tulburările neurologice şi cardiace – ar trebui să se facă sub supraveghere prelungită şi mai atentă a acestor copii, desi nici acolo nu există contraindicaţii absolute. Dar sigur că acolo unde există patologie mai specială , mai deosebită, că este neurologică, că este cardiacă, că este boală de metabolism, acolo, împreună cu echipa medicală de la faţa locului va trebui luată cea mai bună decizie informată şi de o parte şi de cealaltă, şi părintele şi adolescentul, şi echipa medicală să ştie cu ce se confruntă.

Dacă avem o boală cronică la un adolescent, ideal este să luăm legătura fie cu medicul curant, din acea afecţiune, că este cardiologică, neurologică, digestivă, vasculară, de orice fel ar fi, sau medicul de familie care ştie întreaga patologie şi evoluţie, şi ca şi scheme de vaccinare importante, pentru că şi acelea sunt importante, dacă ai trecut prin mai multe scheme de vaccinare şi nu ai avut niciun fel de reacţie adverse, niciun fel de contraindicaţie la celelalte vaccinuri , la fel de bine trebuie văzut dacă ceva s-a întâmplat din mica copilărie până în adolescenţă.

Consultul medical anterior este important, în măsura în care părinţii pot sau au timp , disponibilitatea necesară să facă întâi acest consult medical la medicul de familie sau medicul care îi are în evidenţă pentru o anumită patologie, este mult mai bine decât să te adresezi direct centrului de vaccinare unde nu există toate specialităţile care să acopere o rază foarte mare de patologie”, a mai spus medicul infecţionist Voichiţa Lăzureanu.

Pe de altă parte, medicul infecționist Adrian Marinescu spune că vaccinarea copiilor este necesară, pentru că și aceștia pot dezvolta forme grave de COVID-19, mai ales în cazul infectării cu una dintre noile tulpini aflate în circulație, dar și în cazul unor condiții medicale preexistente.   

Nu avem garanţia că cei mici vor face o formă uşoară sau asimptomatică, adică până la urmă există forme fulminante, chiar dacă sunt mai rare în rândul lor, în al doilea rând sunt vectori de transmitere şi să luăm în calcul că cei mici interacţionează mult şi este bine că se întâmplă aşa, atât la şcoală cât şi în afara şcolii, se joacă împreună, deci e clar că riscul de a transmite de la unul la altul este mare, şi ei pot de asemenea să transmită la nivelul familiei sau cunoscuţilor, către cei care au afecţiuni cronice sau sunt în vârstă, în al treilea rând şi nu ultimul, avem nevoie de o vaccinare extinsă, care să cuprindă întreaga populaţie, şi pe cei mici, tocmai pentru că vrem să reducem virusul din circulaţie. Reducerea virusului din circulaţie şi închiderea într-un timp rezonabil a pandemiei înseamnă inclusiv vaccinarea celor mici”, a declarat pentru news.ro directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din București, dr. Adrian Marinescu.

Categorii: Sfatul specialistului, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea