Prima zi de vară, care aduce și noi relaxări, vine cu un număr scăzut de cazuri. Grupul de Comunicare Strategică raportează 241 de cazuri noi de infectare cu SARS – CoV 2 la nivel național. Se remarcă județele Bistrița-Năsăud, Călărași, Covasna, Galați, Gorj și Sălaj, care în ultimele 24 de ore nu au înregistrat nici un caz nou de infectare. Cele mai multe cazuri noi s-au confirmat în București – 45.
În același interval, s-au raportat 41 de decese (22 bărbați și 19 femei). 6 dintre aceste decese sunt anterioare ultimelor 24 de ore și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către direcțiile de sănătate publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 4 dintre decese s-au produs în luna ianuarie 2021, 2 în februarie 2021, toate în județul Bacău.
Dintre cele 41 de decese, 11 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 18 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
39 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În spitale mai sunt internați 2.159, din care 410 sunt la ATI.
De ieri până azi, în România s-au făcut 18.062 de teste RT-PCR (8.630 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.432 la cerere) și 8.723 de teste rapide antigenice.