Femeile, mai predispuse să dezvolte boli autoimune. Care sunt cauzele (video)

Bolile autoimune afectează viețile a milioane de oameni, dar continuă să reprezintă pentru știință un mister nedescifrat în totalitate. Totuși, există unele posibile explicații ale faptului că incidența în rândul femeilor este mult mai mare decât în cel al bărbaților. Există o predispoziție de a dezvolta anumite boli autoimune pentru femei, cel mai elocvent exemplu fiind în cazul lupusului eritematos, care afectează într-o măsură extrem de mică bărbații, marea majoritate a pacienților fiind formată din femei. O explicație ar putea fi de natură hormonală, iar o alta ține de ereditate.

La fel se întâmplă și în cazul altor boli autoimune, cum este tiroidita Hashimoto. Dr. Rareș Simu, specialist în alergologie și imunologie clinică, a vorbit la Medika TV despre câteva dintre bolile autoimune care le afectează pe femei și despre posibilele cauze care să le declanșeze. Factorul ereditar este evident în unele cazuri, după cum a subliniat specialistul, care a întâlnit familii întregi afectate de unele boli, transmise din mama în fiică.

Urmăriți, mai jos, ce spune specialistul despre posibilele cauze care determină apariția unor boli autoimune cu preponderență în rândul femeilor.

Categorii: Sănătatea în România, Știri, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea