Maratonul vaccinării din Capitală, ediția a doua, începe azi. Se fac rapeluri, dar și doze inițiale

În această după-amiază se va da startul celei de-a doua ediții a Maratonului Vaccinării Bucureşti, care se va încheia luni dimineață, la ora 8.00.

La maraton sunt aşteptaţi atât cei care au primit prima doză la Maratonul Vaccinării Bucureşti care a avut loc în perioada 7 – 10 mai, ajunși acum la rapel, cât şi cei care doresc să facă acum prima doză. Pentru persoanele care se vor vaccine acum pentru prima oară sunt două variante – fie fac vaccine Pfizer, iar la rapel pot merge în orice centru de vaccinare, fie aleg vaccinul Johnson&Johnson, care se administrează în doză unică.

La fel ca la prima ediție, și de data aceasta maratonul se va desfășura la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. La Sala Palatului vor funcționa 35 de fluxuri de vaccinare, iar la Biblioteca Naţională 15 fluxuri.

Peste 1.000 de medici, studenţi, asistenţi medicali şi personal administrativ vor participa la maraton pe bază de voluntariat.  

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea