Școala în pandemie: 93 la sută dintre elevii din România, cursuri față în față

După modificările aduse ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, astfel încât elevii să poată reveni la școală imediat ce incidența infecțiilor cu noul coronavirus scade, într-o localitate, sub pragul de 1 caz la mia de locuitori, a făcut ca tot mai mulți elevi să poată ajunge la școală, după luni buni petrecute în fața calculatorului, la cursuri online. Printre ei și elevii din Capitală.

Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de azi merg la școală 93% dintre elevii din întreaga țară, adică circa 2,7 milioane de copii. Mai mult, potrivit ministrului, dacă evoluția epidemiologică va fi în continuare favorabilă, și ceilalți aproximativ 200.000 de elevi care mai fac cursuri online vor putea relua cursurile față în față cât de curând.

Din fericire, trendul descendent al ratei de infectare se confirmă şi sperăm să se confirme în continuare, chiar dacă sunt momente critice, două săptămâni de la revenirea din vacanţă, după aceea vom avea două săptămâni de la introducerea măsurilor de relaxare, sperăm să se confirme acest trend descendent. Online mai sunt acum 7% din numărul total de elevi din România. Cu alte cuvinte, de mâine (miercuri – N.R.) vor putea merge la şcoală 93 la sută din numărul total de elevi din România. 2,7 milioane“, a declarat Sorin Cîmpeanu la TVR, marți seara.

De altfel, pe site-ul Ministerului Educației este publicată zilnic incidența cazurilor de COVID-19 în toate localitățile din țară, pe baza acestei situații luându-se și deciziile cu privire la scenariile după care funcționează școlile.

Situația valabilă pentru ziua de azi este disponibilă AICI.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea