La Timișoara începe “Maratonul care a dat tonul”. Primii vaccinați la un maraton au ajuns la rapel. Sunt vaccinuri și pentru prima doză

La Timișoara a avut loc, în urmă cu trei săptămâni, primul maraton de vaccinare din țară, care a demonstrat că astfel de evenimente se bucură de succes în rândul publicului. Acum, cei care s-au imunizat la primul maraton din România sunt așteptați la rapel, în cadrul unui eveniment similar.

Vaccinul folosit a fost Pfizer, iar acum imunizații primesc doza de rapel la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

Și persoanele nevaccinate pot fi imunizate în cadrul maratonul, în cazul acestora fiind folosit vaccinul Johnson & Johnson, care are avantajul că se administrează într-o singură doză, fără să mai fie nevoie de rapel.

Maratonul Vaccinării din 23-25 aprilie fost o iniţiativă comunitară fără precedent, care a dat tonul acţiunilor similare la nivel naţional.  Acum, Asociatia ATI Timisoara, împreună cu o echipă minunată de sute de voluntari medici, asistenţi şi studenţi vă aşteaptă din nou, de data aceasta pentru rapel Pfizer”, au transmis organizatorii, citați de news.ro.

Maratonul Vaccinării de la Timişoara are loc în perioada 14-16 mai. Începe vineri la ora 16.00 şi se va încheia luni dimineaţă, la ora 8.00.

Potrivit CNCAV, la primul maraton au fost vaccinate 6.722 de persoane.

Categorii: Eveniment, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea