930 de cazuri la peste 35 de mii de teste. Evoluția pandemică, favorabilă în țara noastră

Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore s-au înregistra, în România, 930 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Incidența a scăzut simțitor, în condițiile în care pentru depistarea cazurilor s-au făcut 24.307 teste RT-PCR și 10.236 de teste rapide antigenice.

În același interval de timp au murit 98 de oameni (55 bărbați și 43 femei), infectați cu noul coronavirus, care erau internați în spitalele din țară.

2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Numărul pacienților internați în spitale a scăzut la 5.733, iar al celor în stare gravă, care sunt la terapie intensivă, a ajuns la 874 bolnavi.

În prezent, 16.544 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.274 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.676 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 161 de persoane.

Categorii: Alertă: coronavirus, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea