Există medici care refuză în continuare să accepte vaccinarea anti-COVID-19, invocând faptul că serurile utilizate în prezent nu au fost suficient testate. Atitudinea cadrelor medicale i-ar putea influența și pe pacienți care, la rândul lor, refuză vaccinarea.
Pentru a-i convinge pe medicii reticenți la vaccinul anti-COVID-19 să accepte imunizarea, specialiștii consideră că benefică ar fi implicarea organizațiilor profesionale, precum Colegiul Medicilor din România.
„De la nivel central nu se poate face mare lucru. Cei de la organizațiile profesionale ar putea face ceva. Colegiul Medicilor a încercat și în București și la nivel de țară și a făcut două webinarii foarte importante, în care mulți medici au ascultat opiniile specialiștilor în boli infecțioase și imunologie și probabil o parte dintre ei s-au convins că trebuie să facă vaccinul. Trebuie continuate aceste prezentări, să le vadă și medicii care nu s-au vaccinat”, a precizat dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” București, în direct la Medika TV.
De asemenea, și organizațiile care susțin interesele pacienților ar putea să sprijine autoritățile în promovarea campaniei de vaccinare.
”Există organizații care au grijă de pacienți, în care pacienții au încredere. Automat discutând cu acestea și având o atitudine pro-vaccinare, cu siguranță numărul pacienților vaccinați ar putea crește. Ultima soluție este partea de obligativitate a a vaccinării, dar aici nu putem să intrăm în discuția aceasta fără să integrăm în contextul mai mare a legii vaccinării, blocată momentan în Parlament”, a declarat dr. Horea Constantin Chirilă, medic rezident neurologie pediatrică, în direct la Medika TV.