Medic infecționist: “Testarea anticorpilor a devenit sport național”. Ce arată testul și cum trebuie interpretate valorile

Tot mai mulți români  apelează la laboratoarele de analize medicale, fie după ce au avut COVID-19, fie post-vaccin, pentru a-și verifica titrul de anticorpi pe care l-au dobândit. De multe ori însă rezultatele nu îi lămuresc.

Medicul infecționist Adrian Marinescu a explicat pentru hotnews.ro când trebuie făcută analiza, dar și de ce rezultatele diferă de la un laborator la altul.

”Este clar că testarea anticorpilor a devenit un sport naţional şi că îl facem din păcate mult mai des decât ar trebui. Ar trebui ca această testare să aibă rolul de a ne orienta, dacă am trecut prin boală, dacă vrem să ştim că în urma vaccinării avem anticorpii protectori, sigur că putem face testarea, dar testarea la aproximativ o lună din momentul rapelului. Este important să ştim că în momentul în care facem testarea, ne interesează intervalul de referinţă de la fiecare laborator, pentru că lucrurile sunt diferite. În momentul în care avem o valoare pozitivă, trebuie să luăm în calcul că ne interesează ce se va întâmpla în dinamică, adică, altfel spus, cât timp vor ţine aceşti anticorpi şi trebuie să luăm în calcul că ne interesează să fie o perioadă cât mai lungă, peste 6 luni, 12 luni, dacă vorbim de imunitatea prin anticorpi, ne interesează şi nivelul acestora. Este ştiut că în momentul în care am trecut prin boală şi ne-am şi vaccinat, este situaţia în care cei mai mulţi dintre noi avem un titru important de anticorpi, nu contează să facem o comparaţie decât în cazul aceluiaşi laborator, pentru că lucrurile pot să difere. Dacă vorbim despre anticorpii neutralizanţi anti-spike, contează să ne uităm la intervalul de referinţă pe care îl are acel laborator şi să luăm în calcul că ar fi bine să fie o valoare categoric mai mare faţă de ce înseamnă referinţă, nu este suficient să avem o valoare pozitivă, cu un nivel puţin mai mare faţă de ce dă laboratorul ca fiind pozitiv. Dacă vorbim de anticorpii dobândiţi în urma vaccinului, contează şi face diferenţa dacă cineva a trecut prin boală, sau nu a trecut prin boală şi doar s-a vaccinat,. Au fost studii făcute inclusiv în România, este unul chiar în cadrul unei clinici private, un studiu important, care face această diferenţă, dar să luăm în calcul că, de multe ori, la nivelul laboratorului, de fapt nu este o măsurare cantitativă a acestor anticorpi, ci este de fapt o măsurare semi-cantitativă, şi acesta este şi motivul pentru care nu aş face comparaţii între laboratoare, şi, în plus, nu mă interesează valoarea efectivă, ci, în raport cu intervalul de referinţă, şi urmărirea în dinamică pentru o perioadă de timp”, a declarat dr. Adrian Marinescu, citat de Hotnews.

Medicul infecționist a explicat și care este momentul cel mai bun pentru testarea anticorpilor.

”De exemplu, mi-am făcut anticorpii la o lună din momentul în care m-am vaccinat, nu o să îi repet înainte de 3 luni, chiar 6 luni, şi voi face o comparaţie ca să văd ce se întâmplă de la momentul de la care am plecat, de la rapel, şi apoi după 3 sau 6 luni, la acelaşi laborator, ca să am aceeaşi referinţă, acelaşi mod de calcul. S-a spus că la nivelul anticorpilor anti-nucleocapsidă (acei anticorpi pe care îi avem când am trecut prin boală), în momentul în care avem o valoare care depăşeşte 10 cel puţin la acel moment, reprezintă un titru care ne asigură protecţia, dar vorbim despre acel moment, nu despre lucrurile în dinamică, anticorpii se pot pierde în 3 luni. Cu cât este valoarea mai mare în raport cu nivelul minim de protecţie, cu atât este mai bine pentru că, în principiu, aceşti anticorpi ne vor proteja mai mult timp. Spun în principiu pentru că, ştim bine, este şi o imunitate celulară, care ţine de limfocitele T, nu vorbim doar de anticorpi. În momentul în care laboratorul consideră că avem o valoare pozitivă, peste un anumit nivel, vom considera că avem protecţie, strict în acel moment, dar contează ce se întâmplă în dinamică. Cu cât am un nivel mai bun de anticorpi, este şi motivul pentru care schema completă de vaccinare presupune o dublă administrare, ceea ce contează este să am un nivel cât mai bun al acestor anticorpi şi care să mă ajute în timp, poate chiar 12 luni”, a mai spus dr. Marinescu.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea