E oficial: VACCINARE FĂRĂ PROGRAMARE începând de sâmbătă. Persoanele peste 60 de ani au prioritate

Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de vaccinare a făcut anunțul așteptat de toată lumea: oricine se poate vaccina fără să mai fie nevoie să se programeze, la orice centru de vaccinare.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și străini cu drept de ședere în România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) extinde modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică. Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.  Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru”, transmite CNCAV prin intermediul paginii RO Vaccinare.

Persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.

Pe de altă parte, CNCAV reamintește că în perioada 4 – 11 mai în șapte spitale militare din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara se desfășoară maratonul vaccinării, 24 de ore din 24, astfel că orice persoană care dorește să se vaccineze se poate prezenta direct în aceste centre, cu actul de identitate valabil, pentru imunizare cu vaccinul produs de compania BioNTech/Pfizer.

Categorii: Eveniment
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea