Apetitul este greu de stăpânit, în zilele sărbătorilor pascale, când mesele îmbelșugate sunt o tentație pentru oricine. Medicii nutriționiști spun că, totuși, grija pentru siluetă și pentru sănătate ne pot ajuta să trecem cu bine de ospățul culinar specific Paștelui. Important este cum mâncăm, dar și cum preparăm bucatele specifice mesei de Paște.
Dr. Laura Ene, medic primar nutriție, diabet și boli metabolice, specialistul Medika Tv în nutriție, vă recomandă propria rețetă pentru a găti carnea de miel. ”Cum pregătim mielul astfel încât să obținem numai 200 de calorii la 100 de grame de friptură? Și un mare ”Mulțumesc” din partea siluetei care nu va fi pusă în pericol la masa de Paște!”
Sfaturile pornesc de la alegerea cărnii pentru friputră:
”Optează pentru pulpă, pe care să o marinezi înainte într-un amestec de iaurt cu lămâie și condimente. Adică o variantă light de marinadă. ” spune dr. Laura Ene.
Recând la prepararea propriu-zisă, este valabil următorul sfat: ”prepară mielul la cuptor doar cu vin alb și condimente, fără grăsimi adăugate sau sosuri hipercalorice”
Și, neapărat, nu uitați ca masa de paste să fie încărcată cu vegetale, dar nu de orice fel! Importante sunt, în primul rând, salatele.
”Servește apoi alături de legume și frunze verzi sau salată, cu care mielul se înțelege de minune: spanac, ștevie, urzici, leurdă, salată verde, ceapă verde. Lasă cartofii deoparte pentru alte ocazii! ” încheie dr. Laura Ene, realizatorul emisiunii Secretele Nutriției de la Medika TV.