Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19 anunță că în curând se vor deschide noi fluxuri și cabinete pentru imunizarea populației.
Astfel, potrivit paginii de Facebook RO Vaccinare, pagina oficială a CNCAV, în data de 6 aprilie vor fi deschise 12 noi cabinete/fluxuri pentru administrarea vaccinului produs de compania Moderna, iar din 13 aprilie se vor deschide 144 de noi cabinete/fluxuri pentru administrarea vaccinului produs de compania Pfizer.
CNCAV anunță, totodată, creșterea capacității de vaccinare în centre, de la 60 persoane/flux, la 90 de persoane/flux.
Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19 transmite că informațiile privind locația noilor centre/fluxuri vor fi anunțate din timp, astfel încât oamenii să se poată înscrie pe listele de așteptare, din care ulterior se vor face programările.