Primele rezultate ale studiilor clinice pe copii arată că vaccinul Pfizer are o eficiență de 100% în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.
Pfizer derulează cercetări pentru trei categorii diferite de vârstă la copii, iar aceste prime rezultate sunt încurajatoare.
Potrivit CNN, Pfizer și BioNTech intenționează să depună deja documentația studiului la FDA, administrația americană în ceea ce privește reglementarea și punerea pe piață a medicamentelor, astfel încât să se obțină o autorizație de urgență pentru administrarea vaccinului la copiii de 12-15 ani.
“Împărtășim urgența extinderii autorizației de utilizare a vaccinului nostru la populațiile mai tinere și suntem încurajați de datele studiilor clinice de la adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Vrem să transmitem aceste date FDA ca amendament propus la autorizația de utilizare în caz de urgență în următoarele săptămâni și la alte autorități de reglementare din întreaga lume, cu speranța de a începe vaccinarea acestei grupe de vârstă înainte de începerea anului școlar următor“, a declarat CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, citat de CNN.
Sursa citată arată că, după rapel, copiii din această categorie de vârstă au dezvoltat mai mulți anticorpi față de categoria de vârstă 16-25 de ani, dar cu efecte adverse similare, respectiv durere locală, febră sau oboseală.
Participanții la studiu vor fi monitorizați timp de doi ani.
Despre vaccinarea anti-COVID a copiilor a vorbit, luni, la Medika TV, și coordonatorul campaniei de vaccinare din țara noastră, col. dr. Valeriu Gheorghiță. Despre acest subiect puteți citi AICI.