În următoarea perioadă, catolicii, apoi creștinii ortodocși vor sărbători Paștele. În timp ce autoritățile încă dezbat cum trebuie aplicate măsurile de protecție sanitară, specialiștii avertizează că doar o carantină generală ne-ar putea aduce sărbători liniștite, fără risc epidemiologic ridicat.
În 2020, românii au sărbătorit Paștetele în stare de urgență. În 2021, autoritățile încă dezbat ce măsuri să adopte pentru a evita o situație similară. Specialiștii susțin că o carantină generală, impusă pentru o perioadă de 30 de zile, ne-ar putea feri de restricții drastice și anul acesta, de Paște.
„Din păcate aceste carantine ar trebui gândite din start ca fiind de 30 zile. Începem să le măsurăm după 14 zile să vedem dacă sunt aplicate cum trebuie, pentru că atunci putem să vedem aplatizarea și începutul fazei descendente, dar mai devreme de 30 de zile este puțin probabil să merite efortul de a sta închiși doar două săptămâni”, a atras atenția dr. Octavian Jurma, în direct la Medika TV.
De asemenea, specialiștii recomandă autorităților ca orice măsură pe care o adoptă să fie comunicată pe înțelesul cetățenilor și, mai mult decât atât, măsurile să fie aplicate cu fermitate, nu cu jumătăți de măsură.
„Dacă s-ar adopta o măsură de lockdown național, aceasta trebuie urmată de o discuție publică. Noi putem să ignorăm pericolul și să deschidem tot. Singura teamă pe care o am este aceea de a se lua măsuri pe jumătate. Putem să ne pregătim pentru o eventuală carantină, chiar dacă nu o luăm. Vom avea o țară mai puternică și din punct de vedere economic și sanitar”, a mai spus dr. Octavian Jurma, la Medika TV.