EXCLUSIV MEDIKA TV. Cum a devenit Suceava județul cu cea mai scăzută rată de vaccinare anti-COVID din România (video)

Considerat Lombardia României în urmă cu un an, județul Suceava are cea mai mică rată de vaccinare anti-COVID-19 din țara noastră. Specialiștii au explicat în direct la Medika TV care este cauza.

Într-o intervenție în direct la „Medika Special”, dr. Gindrovel Dumitra, președintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății de Medicină de Familie, a explicat de ce județul Suceava se confruntă cu o rată scăzută a vaccinării anti-COVID-19:

Există o explicație aici și vreau să vă spun că reacția Sucevei nu este în acest moment un exemplu pe care îl vedem pentru prima oară. Dimpotrivă, pentru mine nu constituie o premieră, reacția Sucevei a fost la fel și în epidemia de rujeolă, cea pe care tocmai am traversat-o. Există acolo poziția Bisericii Ortodoxe Române față de organizațiile care funcționează pe lângă Biserică. Aici asistăm în această perioadă la o poziție cât se poate de clară, de tranșantă, pro-viață, pro-vaccinare a Bisericii Ortodoxe Române, dar organizațiile, acele organizații care într-un fel sau altul le vedem la toate mitingurile anti-vaccin sunt cele care funcționează foarte mult pe lângă Biserică, își asumă într-un fel sau altul niște recomandări care din punct de vedere medical nu au niciun sens și de cele mai multe ori duc la o reticență în rândul populației din zonele care sunt foarte mult acoperite de aceste organizații, astfel încât vedem rezultatele chiar și în acest moment. Este inexplicabil într-un județ în care am avut o rată de incidență foarte mare să refuzi în continuare vaccinul”, a spus, la Medika TV, dr. Gindrovel Dumitra.

Medicii care profesează în acest județ sunt depășiți din cauza reticenței pacienților pe care-i au în evidență.

Este o problemă cât se poate de stresantă pentru medici, pentru că discuțiile interminabile pe care le au cu pacienții se rezumă la o încredere mult mai mare în Biserică decât în corpul medical. Și eu cred că asta este cea mai mare problemă în acest moment”, a mai spus dr. Gindrovel Dumitra, la Medika TV.

Categorii: Sănătatea în România, Sfatul specialistului, Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea