Ce s-a găsit în urma controlului de la Spitalul Județean Sibiu, după dezvăluirile unei foste asistente de la ATI

Dezvăluirile făcute de o fostă angajată a Spitalului Județean Sibiu unei publicații locale din acest județ, în care aceasta vorbea despre sedarea pacienților, făcând o afirmație șocantă, că și ea a omorât oameni, au determinat nu doar un val de reacții, ci și mai multe anchete, inclusiv una de natură penală.

Printre verificări a fost și un control dispus de Ministerul Sănătății, iar acum DSP Sibiu are și primele concluzii în urma descinderii de la spital.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Sibiu, Direcția de Sănătate Publică a descoperit mai multe nereguli.

În urma controlului efectuat de către reprezentanţii Serviciului Control în Sănătate Publică, din cadrul DSP Sibiu, astăzi a fost transmis raportul controlului efectuat, în urma căruia s-au formulat o serie de prescripţii cu termene:

  • Procedura de contenţie va fi actualizată conform prevederilor Legii nr. 487/2002 cu modificările şi completările ulterioare, procedură de care va răspunde conducerea unităţii sanitare şi luarea la cunoştinţă de către personalul cu atribuţii la nivelul secţiilor.
  • Întocmirea unei proceduri cu privire la trasabilitatea foii de observaţie şi arhivarea acestora cu termene stabilite ( de la deces, de la externare, de la transfer, etc. până la arhivare) – termen de 7 zile – procedură de care răspunde conducerea unităţii sanitare şi luarea la cunoştinţă de către personalul cu atribuţii la nivelul secţiilor.
  • Medicii primari şi specialişti ATI vor supraveghea activitatea medicilor rezidenţi an I şi II cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, inclusiv să contraparafeze foile de observaţie – răspunde personalul cu atribuţii.
  • Foile de observaţie vor fi completate la zi cu precizarea corectă în timp a evoluţiei stării de sănătate a pacientului – răspunde medicul curant”, a transmis Prefectura Sibiu.

În urma verificărilor, au fost aplicate și sancțiuni. Astfel, directorul de îngrijiri al spitalului a fost sancționat cu o amendă de 2000, pentru nerespectarea procedurii privind contenţia și pentru lipsa registrului de contenţie şi a acordului informat. Medicul-șef al secției ATI a primit o amendă și mai mare:

Pentru lipsa parafei medicilor specialişti sau primari în foile de observaţie unde există doar parafa medicului rezident an I sau II, s-a aplicat sancţiune contravenţională cu amendă medicului şef ATI, acesta fiind şi coordonatorul de rezidenţiat, conform H.G. nr 857/2011 art. 30 lit. n, în valoare de 10.000 de lei”, se mai arată în informarea Prefecturii Sibiu.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea