Ce s-a întâmplat în primele ore după ce s-a dat startul înscrierilor pe listele de așteptare pentru vaccinare. Cum te poți înscrie pe listă (video)

Așa cum era de așteptat, platforma de înscrieri pentru vaccinare a fost luată astăzi cu asalt, așa că pe parcursul zilei au existat sincope în funcționarea acesteia. Asta cu toate că s-a luat, ca măsură de prevedere, decizia ca înscrierile să se facă etapizat, de-a lungul zilei, în ordinea alfabetică a județelor de proveniență.

Chiar și așa, probleme tot au fost. “Precizăm că în cursul acestei zile se desfășoară operațiunile tehnice de implementare a listelor de așteptare în timp ce platforma este deschisă publicului.

Având în vedere că listele de așteptare pe fiecare centru de vaccinare din țară se implementează progresiv în conformitate cu programul postat pe site-ul ROVACCINARE, traficul poate înregistra întârzieri. Listele de așteptare vor rămâne deschise pe toată durata campaniei de vaccinare”, a transmis Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Potrivit STS, doar până la ora 12.30 se programaseră prin intermediul platformei 41.145 persoane, în centrele în care mai existau locuri libere. Tot până la aceeași oră se înscriseseră pe listele de așteptare 100.001 persoane din 30 de județe.

Urmăriți, mai jos, un tutorial despre cum se fac înscrierile pe platforma de vaccinare.

Categorii: Sănătatea în România, Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea