Medicii care și-au dat acceptul pentru a coordona activitatea centrelor de vaccinare din țară așteaptă de două luni să primească banii de la Ministerul Sănătății. Deocamdată se caută soluții pentru efectuarea plăților.
Informația a fost făcută publică de col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19. Acesta a precizat, într-o intervenție la Digi24, că, în ciuda demersurilor făcute, fondurile nu au fost distribuite către medicii coordonatori.
„Am vorbit de mai multe ori și am prezentat această situație care îmi e adusă la cunoștință din teritoriu. Probabil s-au făcut deja demersuri, însă așteptăm. Toată lumea așteaptă să își primească plata, așa cum este firesc. Din ce știu, această problemă există la nivelul tuturor centrelor de vaccinare. Nimeni nu a fost plătit până la data actuală”, a atras atenția col. dr. Valeriu Gheorghiță.
Medicii coordonatori atrag atenția faptul că dacă nu își vor primi banii promiși ar putea renunța la activitățile de coordonare pe care le desfășoară în prezent.