O reușită, o aniversare, alt eveniment de familie sunt tot atâtea ocazii pentru a da piept cu o masa îmbelșugată și tot atâtea tentații care pot compromite o dietă. Dr. Laura Ene, medic primar nutriție, diabet și boli metabolice spune că mâncatul de bucurie este o capcană. Masa bogată pe care o pregătim pentru un eveniment prin care sărbătorim ceva poate fi înlocuită cu o ieșire în oraș, cu o excursie sau cu o vizită la un muzeu, la o ceainărie, etc. ”Nu mâncăm doar atunci când emoțiile sunt negative, ci și când sunt pozitive. De câte ori ați sărbătorit ceva cu o ieșire în parc pentru o plimbare cu rolele?” întreabă dr. Laura Ene.
În situația în care am planificat participarea la o masa aniversară, ne putem pregăti o strategie care să ne ajute să nu aducem un aport caloric foaret mare. Iată câteva reguli!
- Dacă ne-am propus să mâncăm o felie de tort, la petrecere, atunci ne pregătim pentru acel moment, reducând, în restul zilei, porțiile de mâncare;
- Ne bucurăm de socializare, participăm la conversații și nu ne concentrăm pe obiceiurile de mâncare;
- Nu mergem flămânzi la petrecere, mâncăm în prealabil puțin;
- De la bufetul suedez alegem alimentele care corespund dietei noastre și umplem jumătate de farfurie cu o salată.