În Statele Unite ale Americii au fost administrate deja peste 82 de milioane de doze din cele trei vaccinuri disponibile, ceea ce a creat deja un nivel de așteptare a populației cu privir la ceea ce poate face, după vaccinare. Dar, oamenii au nevoie să li se spună clar ce pot face și ce nu este încă permis, arată jurnaliștii CNN. De aceea, se lucrează în prezent la un ghid în care Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor va menționa ce le este permis cetățenilor imunizați prin vaccinare.
Un draft al acestui ghid a fost deja trimis Casei Albe și, deși termenul pentru publicarea lui a trecut deja, se lucrează încă la unele mențiuni. Vaccinurile oferă o protecție foarte bună pentru cei care le-au primit, arată cercetările, dar nu sunt o ”armură” totală. De aceea, oamenii trebuie să știe ce riscuri se mențin, după vaccinare, iar CDC are misiunea grea de a găsi un echilibru în acest ghid.
Deși ghidul nu va permite revenirea la viața din 2019, măsurile prevăzute în acesta oferă speranță că izolarea socială se apropie de sfârșit. Unele sfaturi arată că vor putea avea loc reuniuni de mici dimensiuni la care să ia parte persoanele vaccinate, dar și altele, nevaccinate.
Totuși, nimeni nu trebuie să se gândească să spună adio măștilor. În public, cetățenii vor continua să poarte mască și să păstreze distanța fizică.
Ghidul ar urma să stabilească și cum vor putea merge cei vaccinați, în vizită, la rudele aflate în aziluri, așezăminte care au fost închise în ultimul an. De asemenea, documentul ar urma să conțină sfaturi de călătorie.