Florin Cîțu: “Din martie vom avea 2,4 milioane de vaccinuri”. Ce spune premierul despre vaccinarea cadrelor didactice

Vaccinarea cadrelor didactice se va realiza într-un timp scurt, cum s-a întâmplat și în cazul cadrelor medicale. Este declarația făcută de premierul Florin Cîțu, care a vorbit la Digi24, printre altele, și despre campania de vaccinare împotriva COVID-19.

Imunizarea cadrelor didactice reprezintă un punct sensibil pe agenda celor care coordonează activitățile de vaccinare, în contextul în care țara noastră s-a confruntat, în ultima perioadă, cu o problemă majoră în ceea ce privește vaccinurile primite. O problemă similară, de altfel, cu a multor țări europene, din cauză că producătorii nu au putut onora comenzile la capacitatea contractată. Situația se va regla, iar din martie vom avea suficiente vaccinuri disponibile, a precizat premierul, care a adăugat că imunizarea cadrelor didactice se va derula într-un ritm rapid.

Nu i-a uitat nimeni pe profesori. Când a trebuit să trecem la vaccinarea profesorilor, a fost acea problemă cu vaccinul de la Pfizer, când se schimbau sumele de la o zi la alta aproape şi atunci am intrat într-o situaţie în care a trebuit să facem reprogramări. Am revenit la normal, vor fi şi centre mobile de vaccinare pentru profesori, veţi vedea că se face foarte rapid vaccinarea profesorilor. Dar vă aduc aminte că s-au vaccinat aproape toţi medicii în o lună aproape. Deci vom reuşi să facem şi vaccinarea profesorilor într-un timp scurt”,  a declarat Florin Cîțu.

Premierul se declară optimist în privința modului în care se va derula în continuare campania de vaccinare și spune că se va ajunge la 100.000 de imunizări zilnice și o acoperire populațională de 70% până la sfârșitul lunii septembrie.

Probleme vor exista tot timpul, dar până la urmă vrem să vaccinăm toţi românii. Acolo vrem să ajungem. Şi campania din România, nu o spun eu, o spun statisticile, suntem pe locul trei în Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte campania de vaccinare. Am început foarte bine cu medicii, apoi am mers cu persoanele în vârstă şi cronicii şi am avut acea problemă cu  oferta de vaccin, dar s-a rezolvat, iar din martie vom avea 2,4 milioane de doze şi apoi numărul  va creşte. Vom ajunge la 100.000 de vaccinări pe zi”, a mai spus premierul. 

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea