Statisticile din România sunt îngrijorătoare în privința evoluției cazurilor de cancer la sân în România. Cifrele arată că tot mai multe femei tinere, ajunse în jurul vârstei de 30 de ani, se confruntă cu această problemă medicală. Accesul lor la servicii medicale este însă limitat din cauza pandemiei.
Medicii atrag atenția că, deși se constată o creștere a numărului de cazuri de femei care suferă de cancer la sân, accesul acestora la investigații este limitat din cauza pandemiei de COVID-19. „Din păcate, pandemia a scăzut foarte mult adresabilitatea femeilor către specialiști, locurile unde pot fi investigate pacientele sunt din ce în ce mai puține, sunt din ce în ce mai multe restricții, atât pentru medici, cât și pentru paciente. Din păcate, în momentul de față este foarte greu să găsești loc unde să fii bine investigat și unde să fie o echipă care să se ocupe cu adevărat de această patologie”, a atras atenția, dr. Alexandru Onofrei, medic specialist chirurgie generală, în direct la Medika TV.
Specialiștii le recomandă tuturor femeilor să își monitorizeze atent starea de sănătate, iar în momentul în care constată că au probleme să se adreseze de urgență medicului pentru a beneficia de investigații amănunțite. „Pacientele trebuie să-și facă riguros autoexaminarea o dată pe lună, nu mai des. În momentul în care simt că este ceva în neregulă sau au dureri sau orice altă problemă, cum ar fi scurgerile de la nivel mamelonar, trebuie să se prezinte imediat la medic”, a mai spus dr. Alexandru Onofrei.
La nivelul Uniunii Europene, cancerul de sân este cea mai frecventă formă de afecțiune oncologică depistată de medici, cu peste 400.000 de cazuri descoperite anual.