Universitatea Oxford a anunțat că va lansa, în premieră mondială, un studiu pentru a vedea ce protecție oferă două vaccinuri diferite.
Concret, se va încerca administrarea vaccinului Pfizer ca doză inițială, și a celui de la AstraZeneca, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Oxford, ca doză de rapel.
„Dacă arătăm că aceste vaccinuri pot fi utilizate în mod interschimbabil, va creşte considerabil flexibilitatea distribuirii lor”, a declarat Matthew Snape, cercetător la Universitatea Oxford.
Studiul va fi făcut pe un număr de 820 de voluntari cu vârste peste 50 de ani. O parte dintre voluntari vor primi rapelul cu alt vaccin la un interval apropiat de cel recomandat, iar alți voluntari vor primi a doua doză la un interval mai lung. Studiul se va desfășura exclusiv în Marea Britanie.