Aceștia sunt românii care vor fi vaccinați cu serul de la AstraZeneca. Ce se întâmplă cu celelalte categorii de persoane

Vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford și compania AstraZeneca, aprobat recent pentru a fi folosit în Uniunea Europeană  pentru imunizarea împotriva COVID-19, nu va fi administrat în România decât persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani.

Este recomandarea făcută de Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, și de Grupul Științific din CNCAV, care ține cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) și de studiile disponibile până la momentul autorizării condiționate de punere pe piață.

Vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni”, se arată într-un comunicat al Comitetului Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19.

Vaccinul AstraZeneca determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva COVID-19.

Pentru imunizare vor fi administrate două doze de vaccin, iar în țara noastră rapelul se va face la un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză.

Potrivit unui studiu recent, vaccinul AstraZeneca ar avea o eficiență mai mare dacă a doua doză este administrată la 12 săptămâni sau mai târziu față de prima doză decât dacă rapelul vine la mai puțin de șase săptămâni. Detalii despre acest studiu găsiți AICI.  

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea