Inginerii din domeniul medical, soluția problemelor tehnice din spitale. România nu recunoaște însă această calificare (VIDEO)

În timp ce spitalele din Occident apelează la ingineri pentru a rezolva problemele tehnice apărute la echipamentele medicale, în România profesia de inginer medical nici măcar nu există reglementată prin legi.

Rolul unui inginer medical este esențial în cadrul unui spital, pentru că el cunoaște modul în care funcționează echipamentele și poate oferi indicații prețioase despre cum trebuie folosite, astfel încât să nu apară incidente. Astfel de specialiști există în spitalele din Occident, iar colaborarea dintre ei și medici ține pericolele la distanță. Din păcate, în România lucrurile stau cu totul altfel.

Ar fi absurd ca unui medic să i se ceară să știe care sunt condițiile tehnice de funcționare ale unui echipament sau altul, dar sistemul în sine nu acceptă. Tinerii nu sunt acceptați, chiar dacă vor să lucreze, pentru că Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii nu recunosc în grilă acești oameni. Este o problemă complicată, chiar gravă. Eu vorbesc despre o problemă sistemică pe care trebuie să o semnalăm decidenților, indiferent de culoarea politică. În sistemul sanitar, în sistemul de recunoaștere a profesiei, inginerul medical nu există”, a atras atenția Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București, într-o intervenție în direct la Medika TV.

Iată și de ce este esențial ca într-un spital să existe un inginer medical. „Inginerul medical este un inginer care știe ce rezultate așteaptă medicul de la tomograful. Știe ce rezultate trebuie să aibă echipamentul x sau z care să fie transmise medicului”, a explicat Mihnea Costoiu.

Mai mult, inginerii pregătiți în țara noastră sunt apreciați peste hotare și lucrează în instituții cheie.

Șeful de complexului de spitale din NATO este un român, absolvent de inginerie în țara noastră. Noi îi pregătim pe studenții noștri pentru societate, foarte multe companii ni-i solicită. Majoritatea studenților noștri se angajează încă din anul 2 – 3 de facultate, pentru că li se oferă condiții foarte bune”, a adăugat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea