Numărul persoanelor vaccinate în România va crește considerabil în perioada următoare, după ce azi s-a dat startul celei de-a doua etape de imunizare a populației. Autoritățile nu-și fac probleme în ceea ce privește solicitările din partea populației, ci în faptul că s-ar putea ajunge în situația ca cererile să nu poată fi onorate.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, la TVR, că numărul vaccinurilor ar putea fi o problemă în perioada următoare. El a precizat că nu e o problemă a României, ci o situație generalizată la nivel mondial.
“Peste o săptămână de acum încolo putem să ne întâlnim şi o să vorbim de cu totul alt tip de probleme. Nu o să vorbim despre oameni care nu vor să se vaccineze, ci o să vorbim despre cantitatea prea mică de vaccin. Nu am nici cea mai mică îndoială că principala problemă pe care o să o avem în perioada următoare este cantitatea mică de vaccin. Şi trebuie să spunem, nu România are o cantitate mică de vaccin, ci toată lumea asta mare”, a declarat Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătății a precizat că nu vor exista totuși probleme în privința rapelului, dozele de vaccin necesare pentru administrarea celei de-a doua doze în cazul persoanelor care au făcut deja prima doză fiind puse deoparte.
Vestea bună este că numărul de doze de vaccin pe care le va primi România va crește, ajungând la 180.000 de vaccinuri pe săptămână.