Vaccinarea antigripală, extinsă pentru întreaga populație. Ce spune ministrul Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a aprobat extinderea campaniei de vaccinare antigripală anuală a Ministerului Sănătăţii pentru toate grupele populaţionale, fără a mai exista o prioritizare la vaccinare impusă de grupele de risc.

Este necesar ca vaccinarea antigripală să continue şi în această perioadă de pandemie, prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esenţială. Riscurile de co-infecţie COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat ştiinţific. Extindem vaccinarea antigripală gratuită pentru toate categoriile de populaţie“, a anunţat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii.

Până acum, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii erau imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Pentru actualul sezon rece, Ministerul Sănătății a cumpărat aproximativ 3 milioane de doze de vaccin antigripal, un număr dublu față de anul trecut. Până acum, circa o jumătate din numărul dozelor achiziționate au fost folosite pentru imunizarea persoanelor din categoriile de risc.

Categorii: Eveniment, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea