Experiența COVID-19 a medicului Carmen Dorobăț și a familiei sale. Cum s-au infectat cu SARS-CoV-2 după ce s-au vaccinat

Binecunoscutul medic infecționist de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, Carmen Dorobăț, a fost depistată pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2. Ea s-a infectat la câteva zile de la vaccinare. Testați pozitiv au fost atât soțul, cât și fiul medicului.

Într-o intervenție în direct la Medika TV, dr. Carmen Dorobăț a făcut precizări cu privire la momentul în care s-a infectat, explicând că infectarea sa nu are legătură nici cu administrarea vaccinului, nici cu ineficiența serului.

„Nu are nicio legătură nici cu administrarea vaccinului și nici nu ineficiența vaccinului. Pentru că m-am vaccinat pe data de 27 decembrie, contactul infectant, după evaluările mele a fost undeva pe 29 – 30 decembrie, și nu era timp să apară acești anticorpi. Sper, și sunt sigură că așa se întâmplă, ca infecționist cu ceva experiență, că, cum știm că anticorpii apar la 10-14 zile, mă aștept ca evoluția cel puțin să fie cât de cât mai ușoară“, a precizat dr. Carmen Dorobăț.

Mai mult decât atât, și soțul și fiul medicului Carmen Dorobăț, la rândul lor cadre medicale, s-au infectat cu SARS-CoV-2.

Noi suntem 3 doctori în familie, ne-am vaccinat toți și iată suntem pozitivi toți. M-am testat, am fost pozitivă, de asemenea și soțul și băiatul meu și atunci am pus la timp diagnosticul și sperăm ca anticorpii care încep să apară categoric, logic, după administrarea acestui vaccin, sper eu să ne ajute să avem o evoluție favorabilă”, a mai spus medicul infecționist la Medika TV.

Dr. Dorobăț a explicat în timpul intervenției sale în direct și care au fost simptomele pe care le-a resimțit în urma infectării cu noul coronavirus.

Am avut transpirații, o pierdere a poftei de mâncare, pentru toți din familie. Ne-am gândit să vedem despre ce este vorba. Și s-a găsit cauza. Sunt o persoană realistă și știu că această boală trebuie urmărită timp îndelungat. Această boală trebuie însoțită de un tratament medical, ce vizează în special regimul hidric, pentru că aici este vorba despre riscul de tromboză la care noi trebuie să fim foarte atenți”, a mai spus dr. Carmen Dorobăț.

Medicul infecționist Carmen Dorobăț este unul dintre cei mai cunoscuți comunicatori în privința evoluției pandemiei de COVID-19 în țara noastră, încă de la apariția primelor cazuri de boală pe teritoriul României.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea