Aproape 12 mii de cadre medicale din România, vaccinate într-o singură zi! Cum decurge campania de vaccinare

Ieri a început vaccinarea anti-COVID-19 în peste 90% din centrele de vaccinare din România în care sunt imunizate cadrele medicale. În numai o zi, numărul medicilor și asistenților medicali care au făcut vaccinul a fost de aproape 12 mii.

Campania de vaccinare a început, oficial, pe 27 decembrie, în 10 spitale de boli infecțioase din țară. Până ieri, fuseseră imunizate 13.596 de persoane, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.

După momentul 4 ianuarie, numărul persoanelor vaccinate cu vaccinul Pfizer & BioNTech a ajuns la 25.508. Este vorba despre administrarea primei doze de vaccine, care trebuie făcut în două etape pentru a fi eficient.

Din cele aproape 12 mii de cadre medicale imunizate ieri, doar 10 au avut reacții adverse la vaccine. În toate cazurile a fost vorba de reacții comune și minore – o reacție de tip local și 9 generale.

Raportarea oficială include doar vaccinurile făcute ieri până la ora 17.00.

Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare”,  se arată într-un comunicat al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea