O analiză a experților în sănătate publică din Marea Britanie arată faptul că din ce în ce mai multe femei devin mame la vârste înaintate. Specialiștii susțin faptul că sarcinile peste 35 de ani prezintă riscuri atât pentru copii, cât și pentru mame.
Biroul Național de Statistică al Marii Britanii arată faptul că doar 49% din tinerele născute în 1989 au adus pe lume un copil, anul trecut. Tendința în Marea Britanie este ca tot mai multe femei tinere să amâne momentul sarcinii.
Principalul motiv care determină această întârziere a momentului sarcinii o reprezintă dorința tinerelor de a urma studiile superioare și de a-și construi o carieră. Toate aceste țeluri sunt mai greu de atins, atunci când femeile tinere își întemeiază o familie.
„Multe fete tinere doresc o familie de la vârste fragede, dar ele amână momentul din cauza mai multor factori. Pe lângă dorința de a avea o carieră, ele se gândesc și la costurile ridicate pe care le impune creșterea unui copil” a declarat Katherine O’Brien, expert în planning familial, citată de The Sun.
Amânarea momentului sarcinii poate avea însă implicații negative, atât pentru mamă, cât și pentru copii. Astfel, 66% din femeile peste 35 de ani care-și programează să rămână însărcinate vor avea probleme din cauza pierderii rezervei ovariene. De asemenea, o sarcină la o vârstă înaintată crește riscul apariției anomaliilor cromozomiale.