Subiectul măștilor neconforme care luni întregi s-au regăsit pe piața din România și au fost vândute de mari lanțuri de magazine și farmacii, ajungând la populație, a fost tema dezbaterii de aseară de la Medika TV, din emisiunea Medika Special, moderată de Dana Chera.
Ceea ce ar fi trebuit să lămurească o situație scandaloasă nu a făcut însă altceva decât să genereze un scandal și mai mare, la finalul căruia s-a lăsat cu solicitarea demiterii președintelui ANPC.
La discuții au luat parte președintele Asociației Pro Consumatori, Costel Stanciu, un ONG care apără drepturile consumatorilor, și Eduard Cozminschi, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Fiecare dintre cei doi invitați a venit cu propria variantă cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Pe de o parte, APC a acuzat lipsa de implicare a autorităților, de cealaltă parte, ANPC, prin vocea lui Eduard Cozminschi, a negat acuzațiile și a venit cu explicații privind modul în care comisarii de la protecția consumatorilor au acționat și verificat măștile prezente pe piață.
Discuțiile în contradictoriu s-au derulat până la pauza publicitară a emisiunii, moment după care președintele ANPC, care între timp întrerupsese legătura telefonică, nu a mai putut fi contactat.
Iată un fragment din emisiunea în urma căreia APC cere demiterea președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Emisiunea poate fi urmărită integral AICI.