Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a primit prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19. Biden a ales să se vaccineze și să popularizeze acest lucru pentru a le arăta americanilor că este „sigur”, titrează CNN.
Joe Biden se alătură unui număr din ce în ce mai mare de lideri politici care primesc vaccinul, inclusiv vicepreședintele Mike Pence și președintele Camerei, Nancy Pelosi.
Potrivit informațiilor oficiale, peste 500.000 de americani au fost deja vaccinați. “Fac asta pentru a demonstra că oamenii ar trebui să fie pregătiți să fie vaccinați”, a spus Joe Biden din Newark, Delaware, unde a primit vaccinul, moment transmis în direct de televiziunile americane. Și soția președintelui ales, Jill Biden, a primit prima doză de vaccin. Iar vicepreședintele ales, Kamala Harris, și soțul ei, Doug Emhoff, sunt așteptați la rândul lor să fie imunizați săptămâna viitoare.
Echipa Biden și-a stabilit un obiectiv de 100 de milioane de vaccinări COVID-19 în SUA în primele 100 de zile ale administrației la Casa Albă.
SUA au înregistrat peste 18 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 319.000 de decese. Președintele încă în funcție, Donald Trump, care a fost infectat cu noul coronavirus, a anunțat, la rândul său, că vrea să facă vaccinul. “Nu sunt programat să fac vaccinul, dar aștept cu nerăbdare să fac acest lucru la momentul potrivit“, a scris Trump pe Twitter.