Salvați Copiii România cere redeschiderea școlilor din luna ianuarie

Asociația Salvați Copiii România solicită ca școlile să fie redeschise începând cu luna ianuarie, după vacanța de iarnă, în contextul în care în țară sunt mulți copii care nu au acces la educația online, situație care le pune în pericol viitorul.

ONG-ul care apără și promovează drepturile copilului din România anunță, printr-un comunicat, lansarea unei campanii manifest. Elementul central al acesteia este o expoziție care îi are în prim-plan pe copiii care au abandonat școala.

Campania se adresează în special autorităţilor, pentru a le determina să redeschidă şcolile în luna ianuarie 2021, în siguranţă pentru copii şi personalul didactic şi nedidactic, să asigure astfel accesul la educaţie pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiţii de sărăcie şi izolare socială şi se află în pragul abandonului şcolar şi să trateze cu adevărat educaţia ca prioritate naţională“, se arată în comunicat.

Potrivit Salvați Copiii, “gestionarea defectuoasă şi non-empatică faţă de copiii vulnerabili ai sistemul educaţional în timpul pandemiei de COVID-19 a condus inevitabil la fenomenul de excluziune educaţională, prin privarea accesului la educaţia online pentru 1.000.000 de copii care reprezintă aproape două treimi dintre copiii de vârstă şcolară ce vor constitui în curând generaţia viitorilor adulţi într-un viitor nesigur al acestei lumi”.

ONG-ul consideră că deschiderea școlilor și grădinițelor, din ianuarie 2021, e o măsură urgentă.

Expoziția-manifest este deschisă la Muzeul Naţional de Artă poate fi vizitată de miercuri până pe 10 ianuarie 2021.

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea