Guvernul a aprobat astăzi, în ședință, o hotărâre privind prelungirea termenului de aplicare a HG nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate. Decizia Executivului vine la solicitarea Ministerului Sănătății, iar conform actului normativ structura programelor naţionale de sănătate, obiectivele acestora, precum şi orice alte condiţii şi termene necesare implementării şi derulării acestora se vor prelungi până sfârșitul lunii martie a anului viitor.
“Este o decizie necesară pentru asigurarea continuității activităților prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate, în condițiile în care nu este aprobat încă bugetul pentru anul viitor. În anul 2021 ne propunem eficientizarea programelor de sănătate și gândim reorganizarea acestora pentru a răspunde nevoilor actuale ale pacienților noștri”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.