Conducerea Ministerului Sănătății a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Adriana Nica, în baza art.19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020.
Decizia vine în urma propunerii Corpului de Control al MS care arată într – o Notă că la nivelul unității sanitare s-au constatat mai multe deficiențe de management, dar și că, în aceste zile nu au fost luate măsurile necesare și suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus ( COVID 19) atât în rândul pacienților, cât și a personalului medical.
De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arătă că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie 2020 în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienților cu noul coronavirus.
Dr. Adriana Nica va fi înlocuită la conducerea spitalului de prof.dr. Cătălin Cârstoiu.
Decizia vine și în contextul în carenun pacient al Spitalului Universitar a fost confirmat ieri cu coronavirus. El sufera de o boala cronica, a fost internat in salon cu mai multi pacienti, prezenta simptome specifice unei raceli, dar el sustinea ca nu s-a intors din nicio tara straina. El a fost confirmat dupa teste si a fost transferat la Matei Bals, acolo unde se trateaza doar pacientii cu noul coronavirus.