Pentru Spitalul Județean Piatra Neamț problemele par că nu se mai termină. După ce un incendiu izbucnit în secția ATI a răpus 10 oameni, care erau în stare critică din cauza noului coronavirus, la jumătatea lunii trecute, bolnavii COVID-19 au parte, acum, de un alt “tratament”.
O defecțiune la centrala spitalului a lăsat două pavilioane ale spitalului fără căldură, astfel că bolnavii au parte de temperaturi doar puțin crescute față de cele de afară.
Potrivit presei din județul Neamț, problema ar urma să fie rezolvată în câteva zile, deși inițial firma de mentenanță avansase ca termen pentru reparații data de 18 decembrie. Între timp, pacienții au primit încă o pătură.
„Două cazane sunt în reparație la Comes și am insistat să urgenteze lucrările pentru că este o problemă extrem de sensibilă. Prin contract, este data de 18 decembrie, ceea ce mi se pare un termen foarte îndepărtat. Așa că ieri am luat legătura cu ei și i-am rugat să rezolve mai repede. Mi-au promis că în 3-4 zile rezolvă, fiindcă așteaptă niște piese, nu este rea-voință. Centrala funcționează, dar nu are putere să înfierbânte caloriferele și nu este suficientă căldură în pavilionul de Boli Infecțioase, dar și în pavilionul vechi. Am distribuit pacienților încă o pătură, pentru că alte soluții nu avem, nu-i putem muta. Avem 42 de pacienți internați la Infecțioase – acolo este marea problemă, fiindcă secția este capăt de traseu. Sunt bolnavi care depind de sursele de oxigen și toate sursele de oxigen ale spitalului sunt ocupate”, a declarat pentru Mesagerul de Neamț managerul interimar al Spitalului Județean Piatra Neamț, dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie.