Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că e nevoie urgent de medici care să lucreze la Spitalul de Urgență „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” București, subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, unde s-a înființat Compartimentul Suport COVID – 19, în cadrul UPU.
Compartimentul suport este prevăzut cu 200 posturi de medici, atât specialiști, cât și rezidenți. E nevoie de medici cu specialitățile anestezie terapie intensivă (ATI), medicină de urgență, epidemiologie, radiologie – imagistică medicală, boli infecțioase, pneumologie, pe funcții de personal contractual.
Posturile vor fi ocupate fără concurs, pe o durată determinată (6 luni, cu posibilitatea de prelungire), de medici care au promovat examenul de specialitate și care nu au posturi asigurate, respectiv de către medici rezidenți anul IV-V. Ulterior, medicii vor fi detașați prin Ordin al Secretarului de Stat, Șef al DSU, acolo unde vor fi identificate nevoi și vor contribui astfel la asigurarea asistenței medicale de specialitate pacienților COVID-19.
“Medicii beneficiază la încadrare de sporul Unității de Primiri Urgențe, iar în cazul detașării, de sporul conform specialității respective, de indemnizația de detașare (50% din salariul de încadrare) şi de diurna zilnică (2% din salariul de încadrare). Înainte de încetarea angajării la Spitalul MAI, medicii se vor putea transfera, fără concurs, pe posturi vacante în specialitatea respectivă, din sistemul sanitar public”, arată DSU într-un comunicat de presă.
Detalii despre ce trebuie să conțină dosarul de încadrare puteți găsi AICI.