SFATUL NUTRIȚIONISTULUI: Atenție la capcanele dietetice!

Persoanele care vor să aibă o dietă echilibrată sau care suferă de diabet trebuie să fie foarte atente la ceea ce mănâncă. Marele pericol îl reprezintă zahărul în exces care, în opinia specialiștilor, este prezent peste tot în alimentația de astăzi.

Pentru a putea scădea nivelul zahărului din sânge și a evita astfel să avem probleme cu diabetul sau să-l ținem sub control, în cazul în care boala s-a instalat deja în organism, trebuie să fim foarte atenți la alimentele pe care le consumăm. Medicii specialiști ne recomandă în primul rând să renunțăm la unele obiceiuri precum înlocuirea zahărului alb, cu cel brun.

Multă lume schimbă zahărul alb cu zahărul brun sau schimbă zahărul cu mierea sau folosesc fructoza. Este foarte adevărat că, într-o vreme, fructoza era și încă este comercializată pe rafturile cu produse pentru diabetici. Sigur că are un indice glicemic scăzut, nu crește glicemia atât de mult, însă dacă este consumată în exces poate să crească grăsimea, greutatea și poate să se transforme în acid uric și să ne ducem pe zona de hiperglicemie de gută”, a explicat dr. Laura Ene, medic specialist nutriție, diabet și boli metabolice, în emisiunea „Secretele Nutriției”, pe care o realizează la Medika TV.

În ultimii ani, mari producători de alimente au dezvoltat o întreaga gamă de produse așa-zis dietetice care nu conțin zahăr, dar care ne-ar putea afecta dieta și crește nivelul zahărului în sânge. Chiar dacă nu conțin deloc zahăr, făina din care sunt făcute are efecte negative asupra organismului nostru.

Toate produsele de patiserie pentru diabetici conțin practic zahăr prin făina din care sunt preparate. Faptul că sunt considerate produse fără zahăr, asta nu înseamnă că nu ne pot crește glicemia. Mare atenție atunci când consumați biscuiți sau napolitane de la rafturile cu alimente dietetice. Acesta pot crește la rândul lor glicemia”, a mai spus dr. Laura Ene.

Cele mai eficiente tipuri de făină sunt cea neagră, integrală și cea de secară. Chiar dacă au aceleași calorii ca făina albă, aceste tipuri conțin un nivel scăzut de zaharuri și au mai multe fibre.

Cum putem mânca fără a avea probleme cu glicemia

Persoanele care suferă de diabet trebuie să fie foarte atente în ceea ce privește controlul glicemiei. Astfel, în momentul în care doresc să consume un aliment care le-ar putea ridica nivelul glicemiei în sânge, acestea trebuie să urmeze următoarele indicații ale medicilor:

Înainte de a mânca un aliment care ne-ar putea crește glicemia, dacă glicemia este mică, adică 100, 110, 120, atunci putem să ne permitem o extravaganță cu măsură, după care luăm glicemia la 2 ore și vedem ce s-a întâmplat. Dacă totul decurge normal și la două ore după ce am mâncat acel zahăr concentrat glicemia nu a crescut mai mare de 140, 160, înseamnă că am găsit doza potrivită din acel aliment interzis pe care îl putem consuma cu moderație”, recomandă dr. Laura Ene.

Categorii: Sănătatea în România, Sfatul specialistului, Stil de viață, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea