În contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus și a numărului pacienților care fac forme grave de COVID-19, autoritățile iau în calcul, pe lângă crearea de noi paturi de ATI pentru bolnavi, să doteze și unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din țară cu aparatură specifică.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat Raed Arafat, care a transmis că se încearcă suplimentarea capacității de ventilație în UPU.
“La nivelul unităţilor de primiri urgenţe, în discuţiile pe care o să le avem cu colegii, este creşterea capacităţii de ventilaţie pentru a face faţă pacienţilor care ajung acolo până la preluarea lor în secţiile de terapie intensivă. Noi avem capacitate de ventilaţie în toate unităţile de primiri urgenţe, dar ea este limitată, pentru că este gândită pentru altfel de activitate, dar acum, dacă va creşte numărul, vom încerca să suplimentăm din ventilatoarele pe care le avem în stoc, ca să putem să asigurăm îngrijirea bolnavului, corect, până este preluat de secţiile de terapie intensivă”, a declarat Raed Arafat în ședința de Guvern.