Sub presiunea pandemiei, sistemul medical din România are numeroase derapaje. Oamenii care lucrează în domeniul sănătății susțin însă că situația este scăpată de sub control din cauza oamenilor politici care au transformat acest sistem în funcție de propriile interese.
Într-o intervenție telefonică la Medika Special, emisiune moderată de Dana Chera, dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, a criticat felul în care sistemul de sănătate din țara noastră a fost transformat de reprezentanții clasei politice.
Acesta a subliniat că medicii din țara noastră au metodologii clare după care își pot desfășura activitatea, chiar și în condițiile actuale, însă prevederile acelor documente oficiale sunt modificate în funcție de interese.
„Metodologie există, vă spun cu toată responsabilitatea, metodologie există! Sunt foarte mulți miniștri ai Sănătății în România. Când prind o poziție undeva, politicienii au senzația că sunt mai deștepți decât ministrul Sănătății. Și atunci vor să și arate treaba asta. Și atunci fie că se luptă să schimbe un ministru pentru că și-ar dori dumnealor să vină în locul lui, fie obosiți fiind și văzând că nu pot să schimbe un ministru se apucă să ia decizii ca și când ar fi un ministru al Sănătății. Și atunci fondurile se risipesc, energiile se împrăștie, se iau măsuri haotice. Cam asta este problema de fond”, a declarat dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, în direct la Medika Tv.
Medicii de familie, revoltați
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București nu este singura voce din sistemul medical care critică măsurile dispuse de autorități în criza pandemiei. Și medicii de familie s-au revoltat când au aflat că vor fi direct răspunzători pentru pacienții asimptomatici. Mai multe amănunte despre acest subiect puteți citi aici.