Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a intrat în autoizolare, pentru a doua oară în ultimele săptămâni. Decizia social-democratului buzoian vine după contactul cu mai mulți lideri PSD din teritoriu, confirmați cu COVID-19.
Deputatul PSD Simona Bucura Oprescu și Emil Radu Moldovan, președinte al Consiliului Județean Bistrița Năsăud, sunt social-democrații testați pozitiv cu care Marcel Ciolacu s-a întâlnit în ultimele zile. Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților urmează să facă un test RT-PCR, pentru a vedea dacă în urma întâlnirii cu cei doi social-democrați a contractat sau nu virusul.
Ciolacu nu este singurul care intră în izolare și se testează. Alți doi lideri importanți din PSD, Paul Stănescu și Sorin Grindeanu, sunt în aceeași situație.
Este pentru a doua oară când Marcel Ciolacu intră în izolare din cauza noului coronavirus. La finele lunii septembrie, chiar înaintea alegerilor locale, Ciolacu s-a întâlnit cu lideri din PSD Sălaj, confirmați ulterior cu infecție cu noul coronavirus. Situația l-a forțat pe lideurl PSD ca, a doua zi după alegerile locale să se testeze și să rămână în izolare pentru o zi, până a aflat că este negativ.