Leacuri din bucătărie pentru nopțile pierdute. Ce alimente alungă mahmureala

Cea mai bună metodă de a scăpa de mahmureală este consumul de somon, avocado și sucul provenit de la o nucă de cocos, se arată într-un studiu. Totuși alcoolul ar trebui consumat în mod responsabil, pentru a nu avea probleme de sănătate.

Omul de știință Zac Turner explică faptul că alimentele considerate cele mai sănătoase pot fi eficiente în cazul mahmurelilor. Atât somonul, cât și avocado conțin grăsimi naturale care rămân în stomac mai mult timp și împiedică absorbția rapidă a alcoolului.

Astfel, cei care se trezesc amețiți după o noapte de petrecere stropită cu mult alcool pot consuma un pahar de suc de nucă de cocos. Nivelul ridicat de potasiu pe care îl conține are efecte similare cu cele ale unei cafele tari, băută la primele ore ale dimineții.

La fel de bune sunt și semințele de chia vor ajuta organismul să elimine toxinele acumulate în organism în urma consumului de alcool. La fel de mult ajută și consumul de apă pe timpul nopții și înainte de a merge la culcare”, a explicat dr. Zac Turner, citat de publicația The Sun.

Alte studii arată că mesele bogate în proteine și grăsimi vor proteja stomacul de efectele secundare ale alcoolului. La fel de bune sunt și fructele bogate în fructoză precum strugurii sau merele. Rolul lor este de a asigura detoxifierea ficatului.

De ce nu este bine să consumăm alcool

Totuși consumul de alcool trebuie să fie moderat. În organismul uman, alcoolul produce numeroase dezechilibre. Unul dintre efecte este reprezentat de creșterea tensiunii arteriale.

De asemenea, alcoolul poate produce inflamația mucoaselor gastrice și duodenale, precum și fisuri ale esofagului. Totodată, un consum ridicat de alcool crește riscul apariției cancerului esofagian.

Categorii: Sfatul specialistului, Stil de viață
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea