Federația “Solidaritatea Sanitară” din România face dezvăluiri incredibile despre situația în care se află urmașii cadrelor medicale care au murit din cauza noului coronavirus. Sindicaliștii spun că urmașii acestora primesc pensii extrem de mici în comparație cu dreptul care li s-ar fi cuvenit legal, întrucât nu există norme de aplicare pentru legea care ar fi trebuit să le acorde drepturile bănești.
Federația publică un document, pe pagina oficială de Facebook, care este exemplul concret al situației în care se află urmașii cadrelor medicale răpuse de coronavirus. Este vorba despre decizia de stabilire a pensiei de urmaș pentru un tânăr de 19 ani, fiul Lenuței Buta, asistenta medicală din Botoșani care a murit din cauza coronavirusului, deși la momentul decesului avea două teste negative.
Documentul arată că tânărului i s-a stabilit o pensie de urmaș de 771 de lei, deși sindicaliștii susțin că ar fi trebuit să primească nu mai puțin de 3700 de lei pe lună. Mai mult, documentul arată că mama tânărului ar fi murit din cauza unei “boli obișnuite”.
“Vă mai amintiți de colega noastră, Lenuța Buta, decedată la datorie în lupta împotriva COVID-19?
La fel ca în cazul tuturor celor 34 de salariați din sănătate decedați până acum, copilul rămas în urma ei are dreptul la „pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) la data decesului” (art. 4, alin. 1, lit. b din legea 56/2020).
Doar că „cineva a uitat” să elaboreze normele de aplicare ale acestei legi. Din cauza acestei „omisiuni” urmașii colegelor și colegilor decedați la datorie sunt lipsiți de un drept legal.
După cum puteți constata în imaginea atașată, pensia de urmaș pentru copilul colegei Lenuța Buta a fost stabilită la 700 lei/lună, în loc de 3.700 de lei/lună, așa cum rezultă din aplicarea prevederilor legale.
În felul acesta puteți înțelege de ce trebuie să vă alăturați Apelul lucrătorilor din Sănătate pentru Respectarea Condițiilor Muncii Decente, rectificarea acestei nedreptăți fiind una dintre solicitări. https://apel.solidaritatea-sanitara.ro/”, spun reprezentanții Federației “Solidaritatea Sanitară” din România.
Lenuța Buta, asistentă la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Botoşani, s-a infectat cu noul coronavirus în luna aprilie, la locul de muncă, după ce a tratat pacienți cu COVID-19. Ea a fost internată inițial în secția în care lucra, apoi transferată la Iași, după ce starea i s-a înrăutățit, unde a și murit. Femeia de 46 de ani nu avea afecțiuni asociate și avea o formă fizică foarte bună.
Lenuța Buta a murit la o lună după ce a contractat coronavirusul. Decesul său a fost raportat inițial ca deces COVID-19, dar ulterior Institutul Național de Sănătate Publică a scos de pe lista deceselor provocate de virus moartea acestei femei. Această situație a dus la declanșarea unei anchete, cerută chiar de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Reevaluarea cazului a dus la reintroducerea asistentei pe lista persoanelor decedate din cauza coronavirusului.
“Conform Ord MS 961/2020 și a informațiilor primite de la SCBI Sfânta Parascheva din Iași unde cazul a fost internat, acest deces este considerat ca fiind deces de COVID-19 deși în momentul decesului avea 2 teste negative pentru coronavirus”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică la începutul lunii iunie, la aproape două săptămâni după decesul asistentei Lenuța Buta.