În luna iulie, județul Argeș dădea semne că riscă să devină noul focar de coronavirus al României, iar evoluția epidemiologică de la o zi la alta era mai mult decât alarmantă. Specialiștii vorbeau despre noul Suceava, iar asta pe bună dreptate. Zile în șir, Argeșul raporta peste 100 de noi îmbolnăviri. Autoritățile au luat însă măsuri drastice, iar acum județul a ajuns să nu mai raporteze decât un număr redus de noi infectări. Azi, de exemplu, în dreptul județului Argeș, Grupul de Comunicare Strategică a notat cifra 8, ceea ce înseamnă că atâtea îmbolnăviri au fost raportate în ultimele 24 de ore.
Modul în care s-a reușit gestionarea unei situații care părea scăpată de sub control a fost dată ca exemplu pozitiv de managerul Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara, dr. Cristian Oancea. Acesta a vorbit, la Medika TV, despre puterea exemplului, cazul Argeș demonstrând, din punctul său de vedere, că pandemia poate fi ținută sub control, dar asta numai cu respectarea măsurilor.
“Depinde de noi să fim responsabili și să nu ne îmbolnăvim. Vreau să dau exemplu județul Argeș, care în urmă cu o lună era pe primul loc. De la 100 de infectări s-a ajuns la 7 infectări pe zi pentru că s-au implementat măsuri drastice: amenzi, responsabilitate, igienă sanitară. E un exemplu pozitiv, care arată că se poate să respectăm recomandările. Totul ține de noi să controlăm epidemia. Dacă respectăm regulile, folosim masca de protecție, așa cum ni se spune, păstrăm distanța, avem o igienă riguroasă, putem învinge virusul”, a spus, la Medika TV, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara.
În momentul în care Argeșul era un adevărat focar, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca purtarea măștii de protecție să devină obligatorie şi în spații deschise. Au fost impuse o serie de restricții în ceea ce privește transportul în comun, desfășurarea evenimentelor private şi funcționarea sălilor de jocuri de noroc. De asemenea, încălcarea restricțiilor impuse în plan local a atras amenzi aplicate în cuantum maxim.