Comportamentele sociale s-au schimbat radical din cauza pandemiei de COVID-19. Oamenii au devenit mai anxioși și mai violenți, iar cel mai relevant exemplu vine din perioada stării de urgență, când la nivel național s-a înregistrat o creștere a cazurilor de violență domestică.
„Sunt ONG-uri care au raportat o creștere a cazurilor de violență domestică asupra femeilor și copiilor, când izolarea din starea de urgență a generat acest comportament. Individul agresor a stat mai mult acasă și-a consumat energia negativă asupra familiei sale”, a precizat sociologul Ciprian Necula, pentru Medika TV.
Totodată, psihologii sunt de părere că oamenii au devenit mai negaționiști și că și-au amplificat problemele de anxietate, din cauza pandemiei de COVID-19.
„Problemele de depresie și anxietate nu fac decât să sporească în această perioadă. O posibilă cauză sunt și mesajele contradictorii pe care autoritățile le lansează în spațiul public. Aceste mesaje cresc gradul de neîncredere al oamenilor și odată cu el se amplifică și anxietatea. Practic, oamenii nu mai știu dacă e bine sau nu să aibă încredere în ceea ce citesc pe internet sau văd la televizor”, a explicat, la Medika TV, psihologul Ovidiu Telegescu.
Victimele violenței domestice, fără apărare
România încearcă din greu să se alinieze la legislația europeană din punct de vedere al protejării victimelor violenței domestice. Cel mai nou demers legislativ realizat în acest sens este adoptarea ordinului provizoriu de protecție. Documentul este emis de polițiști în cazul în care aceștia sesizează un pericol iminent asupra victimelor, însă valabilitatea lui este de doar 5 zile.
Pentru ca victima să fie în continuare protejată de efectele juridice ale acestui document, este nevoie de validarea sa de către procuror. Victimele pot ajunge și în fața judecătorilor, astfel încât ordinul de protecție provizoriu să fie transformat în ordin de protecție. Ordinul de protecție are însă o valabilitate maximă de 6 luni. Mai mult, legea le permite agresorilor posibilitatea contestării în 48 de ore a ordinelor de protecție provizorii.