2 710 medici, medici dentiști și farmaciști vor susține anul acesta examenul pentru obținerea titlului de specialist.
Sesiunea de examen va avea loc în perioada 23 septembrie – 24 octombrie, iar Ministerul Sănătății anunță că mâine, 9 septembrie, va afișa pe pagina pe site-ul propriu, la adresa www.ms.ro, secțiunea Examene și concursuri naționale, arondarea candidaților pe specialități și centre universitare de examen, conform prevederilor publicației de examen aprobată pentru sesiunea din acest an.
Potrivit Ministerului, procesul de arondare ține cont de criteriul pregătirii de minimum 6 luni din stagiul de bază al specialității, efectuată în centrul universitar respectiv și de criteriul existenței unui număr de minimum 3 candidați pe specialitate și centru universitar.
„În situația în care pentru anumite specialități a existat câte un singur candidat pe centru universitar, în mai multe centre universitare diferite, pentru respectarea principiului obiectivității evaluării, candidații au fost rearondați centrelor universitare învecinate, astfel încât să existe minimum trei candidați pe specialitate, ținând cont totodată și de pe criteriul distanței minime, care să implice costuri cât mai reduse pentru candidați, în cazul deplasării sau pe baza celei de a doua opțiuni a candidatului, acolo unde această opțiune a fost făcută.
Pentru specialitatea Medicina de urgenţă, examenul se va desfăşura numai în centrele universitare Bucureşti și Târgu Mureş, conform metodologiei aprobate prin Ordinul Comun al Ministerului Sănătăţii și Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.1333/6556/2012″, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Calendarul de examene și concursuri a fost adaptat în acest an condițiilor epidemiologice, examenul de obținere a titlului de specialist fiind devansat cu o lună.