Nu mai puțin de 94 de persoane din Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Ungureni, județul Bacău, au fost internate în spital după ce au fost depistate că sunt infectate cu noul coronavirus. Este vorba despre 58 de pacienți și 36 de angajați ai centrului, iar rezultatele au venit în urma testărilor periodice care au loc în centrele de acest tip din două în două săptămâni.
Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Bacău, personalul și beneficiarii au fost testați de șapte ori până acum, dar este pentru prima oară când infecția apare în centrul pe care îl are în subordine. Infecția nici nu ar fi fost descoperită dacă nu se făceau teste, în condițiile în care toți pacienții sunt asimptomatici.
„În urma testărilor periodice efectuate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău, în data de 04.09.2020 în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Ungureni au fost declarate de către specialiștii DSP un număr de 94 persoane ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Dintre aceștia, 58 de persoane sunt beneficiari ai serviciilor sociale și 36 sunt salariați. Menționăm că starea lor de sănătate a fost și este stabilă, toți fiind declarați asimptomatici. Cu toate acestea, prin adresa nr. 103226/6.09.2020, înaintată către DSP Bacău, șeful centrului sus amintit, ținând cont de argumentele Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău, a solicitat preluarea beneficiarilor în unități spitalicești specializate în tratarea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2. Ținem să precizam faptul că toți cei declarați pozitivi au fost testați de 7 ori până acum, la fiecare 14 zile, până acum rezultatele fiind negative. În contextual actual, când ”transmiterea comunitară ” este din ce în ce mai răspândită ca metodă declarata de autorități ca fiind sursa de infectare, centrele din subordinea DGASPC Bacău respectă toate regulile pentru prevenirea infectării cu virusul COVID -19”, menționează reprezentanții DGASPC Bacău într-un comunicat de presă.