Spitalul modular al Ministerului Sănătății, ridicat la Bacău în luna mai, în care ar fi trebuit să fie tratați bolnavi cu COVID-19, nu este pregătit să primească pacienți nici la aproape patru luni de la momentul în care a fost instalat.
„Spitalul modular nu a fost recepţionat pentru că Unifarm nu a respectat condiţiile impuse de minister. Practic, a achiziţionat containerele din Olanda, dar mai are de făcut modificări ca să fie corespunzătoare”, a explicat la începutul lunii august prefectul județului Bacău.
Ministerul Sănătății ar urma să reia procedura de achiziție, pentru eliminarea unor detalii din caietul de sarcini care nu permit recepția spitalului modular.
O soluție a fost avansată recent de prefectul județului, care crede că varianta cea mai bună ar fi ca spitalul modular să fie vândut, iar cumpărătorul să-l doneze apoi autorităților.
„Căutăm un agent economic sau chiar o autoritate publică, care să cumpere spitalul modular și să îl doneze înapoi. Astfel am grăbi procesul. E o posibilitate. În perioada următoare ne vom apleca asupra ei”, a declarat recent, într-o conferință de presă, prefectul Sorin Ailenei. Acesta a precizat că prețul de vânzare ar urma să fie în jurul a 10 milioane de lei, cât a costat investiția în spitalul nemodular nefuncțional.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea critică în termeni duri această situație și acuză că Guvernul a alocat bani pentru un spital nefuncțional, în condițiile în care o sumă aproape similară ar fi putut fi folosită pentru extinderea secției de radioterapie a Spitalului Județean Bacău, unde ajung pacienți cu cancer din toată Moldova.
“Exact 3 milioane de euro costă acceleratorul de particule necesar la extinderea secției Radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Bacău și dublarea numărului de pacienți tratați. Evident că guvernul Orban/PNL NU a „avut” bani pentru acest echipament medical, vital pentru tratarea bolnavilor de cancer, deși SJU i-a solicitat conform angajamentelor asumate încă din 2019. Guvernul PNL a avut, însă, 3 milioane de euro pentru cortul inutil pompos denumit „spital” – un simbol al modului în care guvernarea PNL a combătut pandemia: cu tunuri date prin achiziții directe în starea de urgență. Pentru că sănătatea bolnavilor de cancer n-a fost o prioritate pentru PNL și guvernul său – așa cum a fost încercarea de privatizare, pe șest, a Sănătății! – Consiliul Județean Bacău a luat bani din bancă pentru plata acceleratorului, iar lucrările de extindere a secției de radioterapie sunt în plină desfășurare”, a declarat Dragoș Benea, europarlamentar PSD.