Mai sunt doar 10 zile până va începe un nou an școlar, dar în continuare nu e foarte clar ce se va întâmpla din 14 septembrie.
Deputatul PSD Maricela Cobuz, membru în comisia de sănătate a Camerei Deputaților, critică în termeni duri Guvernul, căruia îi cere să achiziționeze la timp tabletele ce vor fi folosite pentru orele online. Parlamentarul spune că ceea ce se întâmplă acum în sănătate și educație nu e altceva decât un haos.
“PSD solicită Guvernului Orban să achiziţioneze la timp tabletele, altfel cursurile pierdute de cei care nu au acces la învăţământul online nu vor mai putea fi recuperate niciodată.
Măsura aberantă referitoare la obligativitatea declaraţiei pe propria răspundere pe care părinţii erau obligaţi să o facă, era o măsură abuzivă, părinţii nefiind medici.
Tabletele promise elevilor din familiile cu probleme materiale nu au fost achiziţionate, iar deconturile pentru aceste cheltuieli au fost programate de către Guvern în luna decembrie 2019.
Haosul total ne arată proasta guvernare, cu atât mai grav cu cât ne aflăm în mijlocul unei crize sanitare fără precedent”, se arată într-o declarație de presă a deputatei PSD Maricela Cobuz.
Parlamentarul anunță, totodată, introducerea unui proiect de lege pentru acordarea de stimulente de risc cadrelor didactice.
“Pentru a veni în sprijinul angajaţilor din învăţământ, Partidul Social Democrat a iniţiat o lege care acordă stimulente de risc de 2.000 lei lunar pentru cadrele didactice şi 1.500 lei pentru restul angajaţilor, bani care vor fi utili pentru achiziţia de măşti, mănuşi şi alte măsuri de protecţie.
Autorităţile locale nu au primit banii necesari pentru a implementa condiţiile impuse de Guvern.
Sunteţi pe ultima sută de metri, mai sunt câteva zile până la începerea anului şcolar! PNL, guvernaţi, nu vă jucaţi cu sănătatea şi învăţământul!”, se mai arată în declarația de presă semnată de deputatul PSD Maricela Cobuz.